👤

compunere în care sa fiți banca unui elev la școală. va rog, sa fie un pic amuzanta și plina de imaginație! vreau doar câteva idei dacă nu puteți scrie compunerea! ​

Răspuns :

Răspuns:

Banca

Era prima zi de școală, dar era o zi ploioasă. Eram atât de mândră că am fost pusă prima, pe rândul de la geam. Deja îmi imaginam cum va arăta elevul care va sta aici, dar mă cuprindea de asemenea o tristețe deoarece auzeam stropii mari de ploaie care băteau cu putere în geam. Deoarece eram nouă mă gândeam că voi fi murdarita cu noroi sau udata cu apă de pe umbrelă elevului. La un moment dat s-au auzit glasuri cristaline de elevi care intrau în sală. Un elev frumos și elegant a venit lângă mine și s-a așezat ușor. Apoi a intrat și doamna lor diriginta și toți s-au ridicat în picioare. De emoție și din păcate elevul când a vrut să se așeze din nou nu a văzut locul potrivit și a căzut când a dorit să ocupe loc. Toți au început să râdă de el, iar pe mine m-a cuprins un sentiment de compasiune. După câteva minute bune, toți au plecat spre casă, dar eu abia așteptam să vină ziua următoare să îmi revăd prietenul.