În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire care indică însușirile unui concept (obiect, ființă, idee abstractă) exprimat de obicei printr-un substantiv. În limbile în care substantivele au gen și număr (precum limba română) adjectivele sunt de obicei cuvinte flexionare.
Ele se pot clasifica astfel:
După structură
simple: rău, alb, negru, bun, bătrân, slab;
compuse: binevoitor, dulce-amărui;
locuțiuni: dus cu pluta; fugă până-n nori, cu scaun la cap, de treabă;
După forme flexionare
invariabile: aidoma, eficace, feroce, gri, bleumarin, bej;
cu două forme flexionare: dulce, mare, repede;
cu trei forme flexionare: mic, roșu, larg, silitor, muncitor, binevoitor;
cu patru forme flexionare: frumos, drăguț, tânăr etc.
variabile: cu două terminații la singular feminin (bună) masculin (bun)
După origine
propriu-zise: mare, roz, rotund, bun, onest;
participiale: învățat, crezut, ales, cules, scris, citit;
gerunziale: aripi fluturânde; mână tremurândă; steaguri fluturânde;
pronominale: ----------
posesive: copilul meu
demonstrative: acel băiat
nehotărâte: toți copii
negative: niciun băiat
interogative: care băiat?
relative: știu care băiat
de întărire: fata însăși
