Răspuns :
1.Luvru – Paris, Franţa
Unul dintre cele mai uşor de recunoscut muzee din lume, Palatul Louvre şi a sa piramidă de sticlă sunt, pentru turişti, la fel de frumoase ca şi operele de artă găzduite. Construit în secolul al XII-lea, Palatul Luvru a fost transformat în secolul al XIV-lea în reşedinţă regală. În 1750, Ludovic al XV-lea l-a transformat în muzeu destinat capetelor încoronate, pentru a-şi expune operele din propria colecţie. După Revoluţia Franceză, clădirea a devenit muzeu public, iar astăzi deţine circa 380.000 de opere de artă, dintre care doar 35.000 sunt expuse. Palatul a fost ridicat sub domnia lui Filip al II-lea, dar cea mai mare parte a construcţiei originale a fost distrusă. Sala Basse este singura cameră care mai aduce aminte de palatul medieval.

2.Burj Al Arab – Dubai
Într-un oraş faimos pentru construcțiile rapide și arhitectura inovatoare, peisajul este dominat de Turnul Arabilor (după cum îi este traducerea). Construcţia Burj Al Arab a început în anul 1994 şi s-a încheiat cinci ani mai târziu. Proiectul a fost realizat de arhitectul britanic Tom Wright și a fost realizat de Atkins pentru Jumeirah Hotels and Resorts. Hotelul în formă de unui vas tradiţional arăbesc este amplasat pe o insulă artificială din Golful Persic , la 280 metri depărtare de plaja Jumeirah şi este conectat de ţărm printr-o autostradă. Hotelul deţine cel mai înalt atrium din lume, cu o înălţime de 180 de metri şi se mândreşte cu 8.000 mp acoperiţi cu foiţă de aur de 22 de karate, precum şi cu 24.000 mp de marmură.

3. Opera din Sydney – Australia
Sydney Opera House este amplasată pe o fâşie de pământ ce înaintează în portul Sydney şi este unică din cel puţin un punct de vedere: nu se încadrează în nicio categorie stilistică sau cronologică. Una dintre cele mai cunoscute clădiri ale secolului trecut. Clădirea Operei din Sydney este un proiect îndrăzneţ, aparţinând arhitectului danez Jørn Utzon. Construcţia s-a realizat între anii 1956 şi 1973, fiind singura clădire modernă celebră până în anii ’90. La sfârşitul anilor ’40, a existat un concurs de proiecte pentru noua clădire a operei australiene. Arhitectul danez a fost cel câştigător, cu un proiect ce părea imposibil la acea vreme: acoperişul în formă de scoici suprapuse, 1.000 de încăperi, precum şi alte provocări arhitecturale. Bugetul estimat iniţial era de 7 milioane dolari, pe când costul final a fost de 102 milioane dolari.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.