Răspuns:
Era o după-amiază frumoasă și însorită de duminică. Era primăvara. Păsărele, recent întoarse din țările calde, ciripeau, iar zăpada se topea. Împreună cu mama, m-am dus la cea mai apropiată bibliotecă, deoarece sora mea mai mică nevoie de o anumită carte pentru școală.
Când am ajuns în bibliotecă, am salutat-o pe doamna bibliotecară și m-am dus să caut cartea, în timp ce mama, fiind prietenă bună a bibliotecarei, a stat de vorbă cu ea. Când mă uitam prin rafturi, am observat că cineva mă urmarea. Peste câteva minute, următorul meu s-a dovedit a fi nimeni altul decât copilul doamnei bibliotecare, un băiețel de cinci ani. Fiind singurul copil mic din bibliotecă, s-a plictisit și a vrut să se joace cu mine. Nu l-am putut refuza, așa că m-am dus cu el în biroul mamei lui și ne-am jucat, eu astfel uitând complet pentru ce am plecat la bibliotecă.
El a vrut să facem o fortăreață din dosarele și foile importante de muncă ale mamei sale. Nu am acceptat prima dată, dar după ce l-am văzut punând câteva dosare și niște foi laolaltă, mi s-a părut foarte amuzant, așa că m-am alăturat lui. A durat câteva ore ca să terminam fortăreață. Era cam pricajită, dar deși se putea dărâma cu o lovitură, noi eram foarte mândrii de ea. Nici nu am observat că se făcuse seara.
Peste ceva timp am observat că mamele noastre ne caută. Ne-am grăbit să adunăm mizeria pe care am făcut-o și să punem dosarele la locul lor. La acel moment dat nici nu ne pasă dacă nu le-am pus cum trebuia, pentru că atâta timp cât nu ne ceartă este bine. După ce am terminat de pus dosarele la locul lor, am ieșit din birou și ne-am salutat mamele, ne-am luat rămas bun și am plecat.
De abia când am ajuns acasă, am observat că nu luasem cartea pentru surioara mea. Poate că am scăpat de mustrarea mamei și a bibliotecarei, dar de mustrarea surorii mele știam că nu voi scăpa.
Sper că te-am ajutat! (ﾉ◕ヮ◕)ﾉ*:･ﾟ✧
