Răspuns:
în pădurea de lângă casa bunicilor mei,se afla un copac mare si bătrân. În prima zi din luna octombrie,tot timpul mă duc si vorbesc cu el:
-Copacule, să știi ca îți mulțumesc pentru toate florile care ni le-ai dat în primavara aceasta! Ai decorat de nedescris pădurea! Acum nu ne mai dai flori, dar ne dai niste frunze spectaculoase.Înca nu cadeau frunzele,dar ceva s-a întâmplat atunci.
O frunză,parcă a început să prindă viață! Ea a început sa îmi vorbească:
-Copile! Nu îmi vine să cred că te vad aici! Te-am tot vazut primavara si vara prin curtea bunicilor tăi.
Eu am rămas fără cuvinte... Credeam ca e un vis,dar mi-am tras o palma si defapt era real.
-Vorbește cu mine! Curând o sa...
Am întrerupt-o. Știu că vei cădea din copac,ești prima frunză vișinie.
Eu am rămas puțin trist/ă fiind ca trebuia sa imi iau la revedere.
-Nu te întrista,eu sunt prima frunză din aceasta padure care vestește toamna.E minunat pentru mine.Curand o sa cada și unele surori ale mele.
Mi-a venit o idee.
-Dupa ce vei cadea,o sa te iau si te voi pastra drept amintire. O sa iau si primele tale surori care vor cadea.
A trecut o zi si când am venit din nou am vazut-o cum era pregatita sa cadă.
-La revedere! O sa te pastrez cu mare drag.
-Mulțumesc! O să rămâi in inima copacului! zise frunza.
A cazut ea,apoi au inceput incă câteva surori.Am facut cum mi-am propus.Le-am luat si le-am pus la expozitie la mine in camera.
De fiecare data când ma uitam la acea expozitie,îmi aminteam de frunza cu care am vorbit in padure!
AM ÎNCERCAT SI EU SA FAC O POVESTE MAI LITERARĂ! COROANĂ?
