Scena nunții :
Nunta lui Ion are loc după Paşte şi ţine trei zile, după obicei, naşi fiind Zaharia şi Maria Herdelea. Pentru că Ana este gravidă şi nu poate juca, o alege pe Florica sa danseze "dansul mirilor". In acele momente Ion o vedea pe Ana din ce in ce mai urâtă, ca pe o povara pe care o primeste odata cu pământul.
Ion este măcinat de conflictul interior între pasiunea pentru frumoasa fată şi patima pentru pământ: „Adică ce ar fi oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi amândoi în lume, să scap de urâţenia asta? [...] Şi să rămân tot calic... pentru o muiere!...".
De altfel, Ion îşi dă seama, pentru prima oară, aşa cum observă naratorul omniscient, că „împreună cu pământul trebuie să primească şi pe Ana”, care-i părea o străină, „cu ochii pierduţi în cap de plâns, cu obrajii gălbejiţi, cu pete cenuşii” şi cu care nu mai schimbase nicio vorbă de luni de zile.
