Titlul este construit dintr-un termen din vocabularul religios , folosit de data aceasta in acceptiunea lui laica , pentru a releva relația succesorala dintre generații , autorul referindu-se la transferul unei bogății spirituale , și nu materiale , de vreme ce doar comoara spirituală poate înfrunta timpul . Astfel , poezia devine un testament liric , in care cuvântul cheie este “ cartea “ , identificată cu poezia , cu Creația , cu arta , in general , și in jurul căruia gravitează toate simbolurile cărții .
Poemul este conceput ca un monolog , adresat “fiului “ , simbol al urmașilor ,care vor mosteni “cartea “ , bunul cel mai de preț , deși in aparenta nesemnificativ . Pornind de la acest demers testamentar , poetul expune , in versuri sale , problema legăturii dintre generații și a responsabilității urmașilor fata de masajul transmis de străbuni . Acestei idei i se Adaugă cea a strădaniei artistului de a crea mare arta și cea a menirii unui astfel de poezii .
