Compunere descriptivă în care să utilizezi următoarele secvențe: "plutesc molateci", "valuri-valuri se revarsă", "tăinuite ciocârlii", "salcie plecată", "rodul sfânt", "mănăstire arsă".
___________________________________________________
Vara în sat
Albastrul cer este străbătut de nori care plutesc molateci, istoviți de atâta drum. Soarele puternic strălucește, încălzind pământul deja uscat. Vara este atât de luminoasă, totul fiind verde și proaspăt.
Dogoarea valuri-valuri se revarsă peste satul bunicilor. Sătenii se mai ascund de razele fierbinți sub umbra arborilor înalți. La izvorul din sat, o salcie plecată stă la povești cu apa, care glăsuiește neîncetat. Lângă sat, stau roadele culturilor, așteptăndu-i pe săteni să le adune. Însă, sătenii sunt la casele lor, odihnindu-se în zi de sărbătoare, adunând rodul sfânt al credinței. Liniștea caldă de vară este întreruptă de clopotul de la acea mănăstire arsă, parcă, de mingea de foc din văzduh. Pe ulițe liniștea nu domnește, pentru că sunt pline de copiii veseli veniți în vacanța de vară la bunici. Mai mulți micuți s-au adunat lângă un castan înalt, dorind să zărească câteva din legendarele tăinuite ciocârlii. În zadar strigau după ele! Ciocârliile stăteau ascunse, dorindu-și și ele, probabil, să doarmă-n acea zi de sărbătoare. Însă, una se îndură și se arătă copiilor. Ce bucurie pe ceata de pitici! Au fugit toți spre casele lor să le povestească părinților și bunicilor că au văzut o ciocârlie! Și ce frumoasă era ciocârlia! Copiii s-au îndepărat de castan, iar ciocârliile au rămas în taină, cum își doreau.
Ziua lungă de vară era încet, încet, pe sfârșite. Arzătorul soare se liniști, căzând ușor, pierzându-se în zare. Însă, nu se gândi să plece înainte de a oferi satului imaginea de poveste pe care doar acolo o poți vedea. Apusul sângeriu parcă cuprindea întreg locul, iar povestea lui rămânea doar în sufletele celor ce au avut șansa să-l privească. Pierzându-și forța și ajungând treptat, treptat, spre un vișiniu, apoi spre nuanțe de violet, candelabrul de lumină se pierdu, înghițit de noaptea neagră.
Însă, nici noaptea nu putea fi atât de neagră, având-o pe mândra lună. Satul adormea sub lumina de veghe a nopții, așteptând o nouă zi de foc.
