Opera literară ,,Lacul'' scrisă de Mihai Eminescu aparține genului liric, deoarece gândurile, ideile, sentimentele sunt transmise direct prin intermediul eului liric.
În primul rând, opera este structurată în patru parți. Partea întâi prezintă cadrul și atmosfera, partea a doua prezintă motivul așteptării, partea a treia ne arată visul de iubire al poetului, iar în a patra parte eul liric revine la realitatea tristă.
În al doilea rând realizarea artistică este una de excepție, peisajul fiind zugrăvit folosind imagini artistice: vizuale (nuferi galbeni, ea din trestii să răsară), auditive (glas de ape, vântu-n trestii lin foșnească), motorii (el cutremură o barcă), cromatice (nuferi galbeni, cercuri albe, lacul cel albastru). Toate aceste imagini artistice sunt construite cu ajutorul figurilor de stil: epitete (lacul albastru, nuferi galbeni, unduioasa apă), personificare (el cutremură o barcă), inversiuni (blândei lune, lin foșnească), metafore (glas de ape), repetiții (parc-ascult și parc-aștept), aliterații (parc-ascult și parc-aștept, unduioasa apă sune, lângă lacul).
În al treilea rând armonia versurilor contribuie și la sugerarea unei atmosfere generate de calmă resemnare, se seninătate, deși poezia surprinde un moment de iubire neîmplinită.
Un alt argument îl reprezintă sentimentele, fiind transmise direct prin intermediul eului liric care-și face simțită prezența prin pronumele de persoana întâi singular ,,eu,, și prin verbele la persoanaî întâi singular ,,trec'', ,,ascult''.
Datorită tuturor acestor argumente putem afirma că opera literară Lacul scrisă de Mihai Eminescu aparține genului liric.
