Norii grei acopereau cerul, făcându-ne să uităm pentru o clipă de albastrul intens de altă dată. Încet, încet, încep să plângă, iar lacrimile lor devin fulgi de nea.
In scurt timp, padurea din fața casei își schimbă haina arămie de toamnă, cu cea a iernii. Albul imaculat o inundă. Ninge lin si eu privesc pe fereastră cum arborii golasi devin albi, iar brazii verzi parc-ar fi pudrați cu zahăr. Pare atât de rece iarna, pare atât de singură... Un vânt năprasnic spulberă troienele si eu aștept.
Văd afară copii zglobii si fericiți. Unii ieșeau cu săniuțele sa se dea pe derdelușul de lângă padure, unii se pregăteau să facă oameni de zăpadă, iar alții doar să se bată cu bulgări. Obrăjorii lor roșii de ger încălzeau recea iarnă! Asta așteptam! Veselia copiilor face din iarnă un anotimp al bucuriilor, iar pădurea nu mai pare atât de întunecată.
Iar eu continui să împletesc pătura mea nouă, privind din cand in cand peisajul deosebit: pădurea sufocată de alb si copiii cu bujori in obrăjori.
