217 cuvinte
Noapte s-a lăsat lin peste satul în care am copilărit, lăsând doar lumina caldă din casă să răzbată în întuneric. În fața mea s-așterne drumul strămoșesc, care îmi poartă primii pași din viață, iar în această noapte, îmi amintesc totul de parcă a fost ieri.
Alături de bunicii mei, mă plimb pe uliță, iar drumul tot e nins. Mâinile calde ale bunicilor îmi încălzesc sufletul. Stelele ne veghează pașii, iar luna ca o împărăteasă, strălucește pe cerul întunecat. Bunicii îmi povesteau că e o tradiție din moși strămoși să se plimbe pe uliță seara, cuc ei dragi sau singuri, pentru că așa sunt legați spiritual de pașii neamurilor de mult trecute, fără de care noi n-am fi existat vreodată. Bunica spunea că atunci când are o problemă, după o plimbare pe înserat găsește un răspuns, de parcă strămoșii, natura și liniștea ar ajuta-o să ia cea mai bună decizie. Îmi făcea plăcere să cunosc acest obicei străbun și mi-am promis că o să-l transmit și eu mai departe. Zăpada n-a căzut pe drum, dar parcă brazii lung șoptesc, anunțând o viitoare ninsoare. Întotdeauna mi-a plăcut să ies pe uliță la prima ninsoare și să privesc fulgii jucăuși care cad pe pământ.
Plimbările alături de bunici m-au încântat întodeauna și am să păstrez amintirea drumului strămoșesc pentru totdeauna.
