Fragmentul dat marchează importanța cărților care au fost răsfoite de curioșii cititori.
În opoziție, cartea imaculată este considerată tristă, adică lipsită de atenția cuvenită, pentru că o carte are ca unic scop să ofere învățături noi, care pot fi cunoscute doar prin lectură. Cartea imaculată este comparată cu "un colț din natură, pe care ochiul omului nu l-a privit", comparație accentuează mai mult ideea că o carte este menită să fie citită și descoperită, pentru că are mai multe de oferit decât lasă să se vadă la prima vedere.
Printr-o metaforă deosebită, omul trecut prin viață este asemănat cu o carte răsfoită, pe aceasta fiind vizibile urmele deteriorării, aspect care denotă cât de importantă a fost, prin câte suferințe a trecut și câte pagini îndoite a căpătat. Această imagine vizuală conturează cartea ca pe o "moștenire" lăsată urmașilor, care a trecut prin multe mâini de cititori, precum a trecut omul prin viață și a avut experiențe nenumărate, care i-au schimbat înfățișarea.
Aspectul estetic al cărții uzate și folosite la nevoie este personificat, cu ajutorul unei trăsături umane. Astfel, aspectul cărții citite este asemenea chipului plin de riduri care se adâncesc odată cu trecerea timpului, fiind expresia sufletului ei material. Cu cât o carte este mai impresionantă, cu atât este mai răsfoită.
În final, autorul conturează emoția pe care orice carte cu paginile roase și uzate o trezește în oamenii care apreciază trecutul: uimirea!
Așadar, o carte citită de atâția oameni curioși reprezintă o comoară, având informații deosebite!
