Prin versul "Limba mea e adierea vântului prin frunza deasă" eul liric marchează importanța deosebită a limbii materne, mai ales prin metafora care se formează din acest vers. Compararea cu adierea vântului prin frunzele dese indică rolul limbii, adică de a-și face loc, de a se face auzită, indiferent de orice obstacol.
Versul "Limba mea e și ecoul din Carpați" indică forța cu care răsună limba română pentru orice patriot, având răsunetul unui ecou din munți. De asemenea, acesta poate reprezenta vocea strămoșilor, a naturii, prin elementul natural al munților Carpați pe care-l folosește eul liric ca motiv literar.
