Răspuns:
De dimineaţă mă trezisem cu o senzaţie stranie. Nu puteam să explic, nu avea de altfel nici explicaţie şi nici logică. Pur şi simplu exista şi mă făcea să mă simt neliniştit. N-aş putea spune dacă în sensul bun sau rău. Nu mai întâlnisem această senzaţie vreodată. Decid într-un final să i ignor şi pornesc spre baie. Speram ca un duş fierbinte să mă cureţe de paranoie. fiindcă eram paranoic, altă explicaţie nu aveam.
Terminându-mi treburile, mă îndrept spre bucătărie, cu aceeaşi senzaţie deranjantă şi de neînduplecat. în zadar deschid frigiderul cu speranţa copilărească de a mai găsi ceva gătit de aseară, totul se mâncase iar vasele îmi faceau cu ochiul din chiuvetă. Decid să-mi gătesc ceva rapid şi să plec. Deja întârziasem şi nu era decât ora zece. Alarma-mi necioplită se blocase şi dormisem ca un buştean. Halal produse ieftine, care se strică când ti-e lumea mai dragă. Chiar în ziua lansării. închid ochii, iau o gură sănătoasă de aer şi mă apuc de treabă.
în jumătate de ceas eram ca şi proaspăt scos din cutie şi mă îndreptam deja, în pas alergător fiindcă şi maşina refuzase să pornească, spre sala de evenimente a unei şcoli generale. Doar atât primisem pentru prezentarea mea. Dar nu puteam să obiectez, sala era proaspăt renovată și arăta bine. Deschid fără ceremonie uşa de la intrarea principală şi mă întrept, cu senzaţia stranie cuibarindu-se tot mai adânc în stomac, spre posibilul meu viitor. Deschizând uşa termopan, care se voia a fi antifonată, rămân surprins când observ câtă lume era deja prezentă. Eram complet ruşinat. Îmi uitasem telefonul acasă şi întârziasem aproape o oră, dar oamenii rămăseseră aici. Îmi scot stânjenit cartea care îşi dorea să fie expusă publicului şi îmi încep dicursul cu scuzele cuvenite. Însă nu apuc să-mi termin nici măcar prima frază când o doamnă din primul rând mă întreabă respectuos ce cautam acolo. Eram nedumerit. Aceşti oameni se presupunea că aşteptau prezentarea cărţii mele. Exprimându-mi nedumerirea, primesc numaidecât şi răspunsul, doar uitându-mă pe scenă. Nimerisem în mijlocul unei serbări, iar acum se părea că sunt atracţia principală. Ce Dumnezeu se intamplase?! Îmi cer scuze şi părăsesc încăperea roşu de furie şi ruşine. Trebuia neapărat să vorbesc cu directoarea, acest lucru era de neconceput! Cum se putea să-mi amâne prezentarea fără ca măcar să mă anunţe?! Dechid fără ceremonie şi obligaţiile de rigoare uşa şi încep să-mi vărs frustrarea pe biata femeie. Aceasta, cu o privire calmă, doar întoarse calendarul de pe masă. Îmi venea să mă bag în pământ de ruşine. De asemenea şi senzaţia stranie parcă se dizolvase din stomacul meu, iar eu eram profund ruşinat de ieşirea-mi sălbatică. Îmi cer umil scuze până când femeia se simţi obligată să mă scoată afară, şi încep să mă îndrept tăcut către casă. Prezentarea mea era, de fapt mâine. Halal mişelie.
