Personificarea = este o figură de stil prin care li se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești (de exemplu: norii plâng; pisica vorbește; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele șoptesc; vântul aleargă; sălciile triste).
In aceasta creatie lirica, poetul, cu ajutorul figurii de stil numita personificare, atribuie unor plante insusiri omenesti.
Frunzele de menta si scaietii primesc darul vorbitului, auzului si calculului matematic.
La fel ca si fiintele umane, si aceste plante sunt inzestrate cu sentimente: sentimente de mandrie, de încredere în calitățile proprii care creează o senzație de mulțumire, de satisfacție, de plăcere și de bucurie.
Frunzele de menta se considera superioare scaietilor, ele neformand dialog cu acestia, ii desconsidera, drept urmare scaietii nu pot decat sa asculte pe furis. Ei se resemneaza pentru ca sunt constienti ca nu au cu ce sa se laude.
Dar, in inferioritatea lor, soarta le este favorabila, ciulinii de scaiet supravietuind culesului.
Finalul este marcat de o morala: Cine rade la urma, rade mai bine.
