Roiul de viespi
Cald, nu bate vantul, o zi minunata de toamna in care poti culege struguri. Glumesc, nu vreau sa culeg struguri, dar enervantii si insuportantii mei parinti ma obliga ca eu si cu verii mei sa mergem la cules de struguri.
Cu greu am urcat in masina si am mers spre asa numita "Casa a groazei". Acolo stateau mirositorii si zbarcitii mei bunici. Erau severi, si voiau sa fie perfecti, dar nu prea reuseau. Ajunsi acolo, am pasit pe putreda podea care era acoperita de un covor alb sau asa trebuia sa fie.
Miezul crud si enervant de calduros al zilei de duminica se apropia, asa ca ne-am echipat.O palarie din care puteai sa scoti tone de praf a fost asezata pe capul meu. Cica tinea noroc la o recolta buna. Am intrat cu pasi repezi in vie. Nici bine nu ne-am manjit de sucul rosu ce curgea din margelele ascunse printe frunzele de vita de vie, ca a inceput vara mea sa strige " Viespiii !" .Toti am luat-o la fuga in casa, stiind ca nu o sa plece acel roi prea curand. Ziua a fost plictisitoare, stand sa ne uitam cum monstrii carora li se spun bunici stau si se uita la televizorul plin de purici.
Jur ca asta este ultima data cand mai intru in acea casa. Ups, am gandit-o cu voce tare si bunica m-a auzit. Fugi!
Sper ca te-am ajutat. Am presarat si putin amuzament. Nu uita ca sunt mereu gata sa scriu compuneri. PWP
