Răspuns :
Salut!
De când mă ştiu pe lume, familia mi-a fost alături pas cu pas, îndrumându-mă spre o viaţă lipsită pe cât posibil de necazuri şi spre o carieră care să-mi dea posibilitatea să mă dezvolt şi satisfacţia de a desfăşura activităţi ce mă atrag. Mi-au oferit totodată o libertate de care mulţi nu au parte, poate pentru că deja se bazează pe modul meu corect de a lua decizii în ceea ce mă priveşte.
De aceea, iată, la ultima întâlnire cu verişorii mei, am fost neplăcut impresionat de rezultatul educaţiei dure primite de ei. Deşi sunt copii buni la suflet, faptul că părinţii lor le-a interzis de la o vârstă fragedă să facă anumite lucruri, motivând prin "ai să mai creşti şi am să-ţi permit", i-a determinat pe amândoi să se interiorizeze. Unul se foloseşte de minciună pentru a scăpa de pedepse, altul este însingurat şi abia îndrăzneşte să vorbească, de teamă că i se va reproşa că spune nimicuri. Comunicarea cu ei este dificilă şi nu ştii niciodată ce gânduri ascund, drept pentru care cei din jur se feresc de ei, producându-le o şi mai accentuată stare de însingurare.
Un lucru important am învăţat din această ultimă întrevedere cu ei: când voi avea familia şi copiii mei, aceştia nu vor fi crescuţi sub teroarea unui tată tiranic, ci de un părinte iubitor şi responsabil.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.