Comenteaza, in minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidentiind rolul descrierii:

Locuiam, de fapt, în Berkeley şi-n fiecare dimineaţă părăseam mica mea suburbie, cu KFC-ul şi K-Mart-ul subsidiare, ca să iau metroul ce mă ducea, pe sub braţul de ocean, drept în inima Frisco-ului. Metroul, faimosul The Bart, e de o deosebită eleganţă el însuşi. Câtă deosebire faţă de mizerul metrou new-yorkez, care pare, jegos de uleiuri şi funingine, un lugubru peisaj de utopie negativă! Suplu şi alb ca laptele, Bart-ul trece pe sub ocean atât de lin, încât parcă tot tavanul lui devine treptat de sticlă şi poţi vedea prin el lumina verde, tulbure a mării şi forfota peştilor argintii. într-o dimineaţă, moţăind pe un scaun de plastic în metrou, deodată am văzut-o. Nu eram singurul. Dar, pur şi simplu, fata de care nu mi-am putut dezlipi ochii de-a lungul a două staţii întregi de metrou (exact în porţiunea cât vagoanele s-au târât pe fundul oceanului) s-a întâmplat să fie negresă şi să aibă aproximativ şaisprezece ani. Şi să poarte un sari de mătase albă cu foarte palide flori neidentificabile presărate, în uşor relief. Iar pe cap să poarte, din acelaşi material, un mic turban ce-i alungea tâmplele în felul frumuseţilor egiptene. Şi s-a întâmplat, de asemenea, ca fata să aibă fire de walkman şerpuindu-i afară din urechi şi pierzându-se, subţiri şi duble, sub pânza sari-ului, detaliu tehnologic într-un contrast atât de necontrastant cu tradiţionalul vestmânt, încât te-ntrebai dacă nu cumva toţi strămoşii ei africani purtaseră walkmanuri la cingătoare, din noaptea istoriei şi până atunci. La glezna unui picior, o brăţară de piele cu un citat arab, din Coran, poate. Fata nu era frumoasă, ci era însăşi imaginea sensibilă a frumuseţii