Salut!
Dacă te poartă vreodată pașii pe dealul ce se înalță sub pletele brazilor între Valea Ciobanului si poteca șerpuind spre Poiana Țigăncii, nu foarte departe de capătul satului, să nu crezi că ultima casă e pustie pentru că nu auzi lătrat de câine ...
Ferită de ochii trecătorilor ce-și aruncă privirile curioși peste gardul maicilor din Văratec, la umbra bradului din spatele grădinii se răsfață o movilă imensă de blană alb-gălbuie, ca laptele gras al vitelor de munte. Urechile late, lungi, acoperite de puf usor auriu, atârnă leneș, învelind un cap frumos ca de urs polar, fără a-i acoperi însă ochii negri și blânzi. Cască Bălănița ... cască aparent cu un aer plictisit, deschizând botul străjuit de colți uriași, ca o peșteră cu stalactite si stalagmite. Apoi, își lasă alene bărbia pe labe grele și ascultă mersul legănat al rătuștelor din cotețul din apropiere. Un ochi strânge nadușeala zilei, celălalt rămâne pâlpâind vigilent la cer, urmărind pesemne un uliu înfometat.
Pentru ce să-și consume energia acest trup uriaș, de ciobănesc de Bucovina, când abia la noapte intră în tură să alunge departe de sat mistreți îndrăzneți...
