Era iarnă...Eu împreună cu familia mea am plecat la munte.Peisajele erau superbe ,in jurul nostru totul se vedea alb.
Odată ajunși acolo auzeam glasul copiilor plini de energie dandu-se cu sania.Sora mea mai mică era nerăbdătoare să se deschidă cu sania , nu mai avea răbdare. Parintii mei incercau sa o calmeze cumva. Eu , însă nu o prea băgăm în seamă deoarece priveliștea era prea superbă , crestele munților înalți acoperiți de zapada , copii veseli care deșii erau rosii la fata tot nu putea sta la caldura și nu în ultimul rând aerul proaspăt al pădurii .
In acest loc natura parca te îmbrățișa , te cuprindea in panzele ei reci și te făcea să vezi tot ce era mai frumos.
Știu că nu e cine știe ce compunere dar o mai poți îmbunătăți și tu
