1. Scrieți toate numerele de forma ab în care cifra unităţilor este dublul cifrei zecilor.
2. Mă gândesc la un număr pe care il adun cu cel mai mic număr de trei cifre impare identice şi obţin cel mai mare număr de trei cifre consecutive scrise în ordine descrescătoare. Care este acest număr?
3. Daniel ar dori să afle câte kilograme cântăreşte câinele său. Ştiind că animalul său preferat nu va sta liniştit pe cântar, Daniel s-a urcat pe cântar ţinând câinele în brațe. Cantarul a indicat 62 kg. Daniel a lăsat deoparte câinele şi s-a urcat singur pe cântar. De această dată, acul indicator al cantarului s-a oprit la 58 kg. Calculati, apoi scrieti cate kilograme are câinele lui Daniel.
4. Silvia citeste o carte în 3 zile. In prima zi citeşte 16 pagini, apoi în fiecare din zilele următoare citeste tot atâtea pagini câte a citit cu o zi înainte şi încă 6 pagini. Câte pagini are cartea?
5. La ora de Educatie fizică, elevii clasei a Il-a au fost aşezaţi în perechi. Iulia a constatat că avea în partea stângă & perechi, iar în dreapta 7 elevi. Fiecare pereche a primit câte o minge Cate mingi au primit elevii clasei a Il-a la ora de Educaţie fizică?
6. Tatăl lui George are 32 de ani. George are de 8 ori mai puțini ani. Câţi ani avea tatăl când s-a născut George?
7. Nasul lui Pinocchio are 5 cm în lungime. Atunci când Pinocchio spune o minciună, Zâna Dreptății face o vrajă şi îi creşte nasul mincinosului cu 3 cm. Atunci când Pinocchio spune adevărul, Zâna mai face o vrajă şi îi scurtează nasul cu 2 cm. Ştiind că, la finalul unei zile, Pinocchio a spus 7 minciuni şi nasul său măsura 20 cm în lungime, aflați de câte ori Pinocchio a spus adevărul în acea zi.
Va rog mult sa ma ajutați cat mai repede, asta este valabil si la întrebare de mai jos, Mulțumesc frumos
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Matematică. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.