In aceasta fabula , ne este prezentata una din zilele calduroase si calme de vara, cand frunzele unui copac dansau vesele impreuna cu zefirasii si se mandreau cu umbra pe care ele le-o ofera calatorilor obositi de drum "calatorul pasnic obosit de cale/' oricand se arata in a noastra vale/ sub arbor el sta
repaos de-si da" / si cu viata dulce pe care o au " dulce e viata frunzelor cand ele..
de roua lucinde.."
Verva lor a fost intrerupta de interventia radacinii care auzindu-le din adancul pamantului , le-a intrebat daca au vreun cuvant bun si pentru cea care le hraneste si le asigura vitalitatea.
Frunzele trufase si ignorante i-au spus radacinii ca rolul ei este inexistent si au mustrat-o cu superioritate si furie." cine-i radacina ? si cum de cuteaza/ cu noi sa se certe, cand nici nu conteaza/ ? "
Radacina le-a raspuns cu intelepciune explicandu-le ca ea le asigura legatura cu pamantul si ca ele nu ar putea exista daca ea nu le-ar asigura viata!
