Odată eu şi părinţii mei ne-am dus în pădure la cules de zmeură. Mama mi-a zis să nu mă duc departe,deoarece sunt multe fiare în pădure şi s-ar putea să mă pierd.
Bineînţeles,ca un năzdrăvan ce sunt,nu am ascultat-o şi am luat-o la fugă la nişte flori xare mă atrăgeau cu frumuseţea lor. Am început să le miros când,deodată,văd nişte paşi de animal. Speriat,am luat-o la fugă şi am încercat să mă întorc la părinţii mei. Apoi mi-am dat seama că m-am rătăcit.
-Of nu! Ce mă fac?! Cred că mama şi tata sunt foarte îngrijoraţi! Ei n-o să mă mai găsească iar eu o să fiu mâncat de fiarele pădurii! Am spus eu şi am început să plâng.
Părinţii au început să mp strige din toate puterile.
-Oh nu! Copilul meu! Unde s-o fi dus?! Dacă i s-a întâmplat ceva?! I-am zis să nu meargă departe! zise mama.
Însfârşit,m-au găsit. Toţi am început să plângem.
-Of,Doamne! Să nu mai faci asta în viaţa ta! Mi-au zis ei şi m-au îmbrăţişat.
