Pe toată durata participării la acțiunile de luptă din timpul Primului Război Mondial, trupele Armatei României au fost echipate cu uniformele specifice prevăzute în Regulamentul asupra descrierei uniformelor și ținutelor armatei, adoptat prin Înaltul Decret nr. 500 din 4 februarie 1912.
Regulamentul din 1912 introducea pentru prima dată în istoria Armatei României o ținută de campanie, destinată a fi folosită în luptă. Această ținută ținută avea ca piesă centrală bluza de instrucție și cazarmă, articol de echipament aflat compunerea ofițerilor încă 1868 și care acum era generalizată la toate uniformele. Din considerente practice, ținând de reducerea vizibilității militarilor pe câmpul de luptă și creșterea gradului de protecție al luptătorilor, nou-introdusa uniformă de campanie avea o culoare specifică gri-bleu-verzui, fiind realizată dintr-un material textil compozit, cu fire de lână gri, verzi și albastre.
Evoluțiile negative din campania anului 1916 au condus și la distrugerea sau capturarea de către inamic a unor cantități mari de echipament, fapt care a avut reprecusiuni asupra modului de echipare a trupelor în anul 1917, care au folosit o mare varietate de elemnte de ținută autohtone, capturate de la inamic sau primite ca ajutoare din partea puterilor Antantei.
