Eu si Hercule,cainele meu loial bateam drumuri de zile lungi. Mancarea se imputina si apa era doar cand bunul Dumnezeu ne asculta gandurile. Hercule,un caine mare ,cu o blana alba,dreapta pe al lui trup inalt, el imi aducea de ale guri cand eram prea slabit ca sa mai stau pe proprimile-mi picioare. Pana cand am ajuns. Marea cascada mi-se invalui in fata, ea era, cascada minunilor. O apa limpede,dar tulbure ce se scurgea din ochii muntilor ,prea magnifica pentru a putea fi comparata.
Un vual alb ma inconjura,regina apelor tulburi, ci imi spuse calm
-Ce dorinta doresti,voinicule?
Aveam visul acesta de ani de zile, dar brusc m-am gandit la Hercule, dragul meu prieten,apoi zic cu glas puternic
-Doresc ca Hercule sa fie om si sa pota sa isi puna propria dorinta.
-Asa sa fie! spuse regina
Fluturi albi il invalui pe Hercule, in doua clipe in fata mi-era prezentat un fat frumos cat un brad falnic
-Bogatie si doua printese frumoase pentru mine si amicul meu, scumpa regina.
Se auzi din gura fatului,Hercule
-Dorinta a-ti fi imprinita ,zise regina si se transforma intr-un porumbel intrand prin şuroaiele cascazi
De o data un castel mare se facura langa cascada si doua peintese ne asteptau in poarta. De atunci eu si Hercule suntem de nedespartit, purtand cu noi frumusete de fete de imparat.
Si asa v-am spus o poveste cu al meu drag prieten Hercule pe drmul spre cascada minunilor
