Odată ce sufletul cuprins de dezamăgire m-a parasit am rămas pustiu. Nu știam că m ai exist. Eram ca o particula de apă în aer. Simțindu ma gol am decis să îl caut in lume. L-am cautat in lung si-n lat dar amarică imi fuse călătoria caci sufletu-mi era de negăsit. In trecerea mea prin lume am intalnit oameni cu multe greutăți. Am văzut multa nefericire la unii cauzată de nepăsarea altora. Am intalnit mulți oameni care cu multă truda si vointa tot nu reușeau să finalizeze treaba de unii singuri, vorba aia "unde-i mulți, puterea creste".
Vazandu-ma gol , fără sentiment, fără un drum si crezând că sunt nimic fără de suflet, inconștient am inceput sa ii ajut pe ceilalți cat mi a stat în putință.
Întâlnisem un om care încerca să își repare podul casei, era obosit si agitat caci avea soția însărcinată. Nu puteai sa te apropii mai mult de un metru ca parca simțeai tensiunea supararii acestuia. Neavând ce face si fara scop in viata am mers la el sa il ajut. După ce am văzut totul gata parca imi auzeam sufletul șoptind.. Ma chema după el si m a făcut sa l urmez. Urmând vocea sufletului am ajuns in fata unei familii care nu avea nici după ce bea apă. Am vrut să îi ignor si sa merg in treaba mea dar de odată vocea s a oprit..din nou neavând ce sa fac m am luat la vorba cu aceștia. Aveau un suflet asa bun si călduros dar atata amar ii cuprinsese din cauza năpastei ce se abatuse asupra lor, pierzând totul cand le a ars casă. Omul nostru a stat cu ei timp de o lună. I a ajutat cu contruitul casei si le a găsit unde sa muncească fără a fi văzuți sarantoci.
Din nou vocea sufletului a început a i vorbi. Il cuprinsese un fior si ca prin minune s a simțit mai plin de viata ca niciodată. Sufletul se întoarse acasa.
