Era vară. Parintii mei au decis sa mergem in vacanță la bunici. Aceștia locuiau intr-un loc mai pustiu , înconjurați de pădure. Dupa un drum lung , am ajuns. Bunica ne-a întâmpinat cu plăcinte calde si delicioase , însă eu am refuzat sa mănânc. Eram supărat pe mama pentru ca nu voiam sa vin la bunici , ci sa ies cu prietenii mei. Am intrat in casă si m-am închis in cameră. Mama a încercat sa vorbească cu mine , spunadu-mi ca daca nu deschid usa , voi fii pedepsit , insa eu am ignorat-o in continuare. Seara , prietenii mei mi-au povestit ca vacanța lor a început minunat. M-am întristat , dar mi-a venit o idee. Dimineața , mi-am luat in rucsac cateva lucruri si am ieșit pe fereastră. Am luat-o prin pădure , vrând sa ma întorc acasă , însă m-am rătăcit si nu stiam pe unde sa ma întorc. M-am panicat si am început sa strig dupa ajutor. Se facea din ce in ce mai întuneric. O groază de gânduri imi treceai prin minte in acel moment. Ma gândeam cum era daca o ascultam pe mama si incercam sa-mi fac si eu vacanța sa fie minunata , ca a prietenilor mei. M-am pus langa un copac si am început sa plâng. Dintr-o data , o lumina mi-a orbit privirea. Erau parintii mei , care ma căutau prin pădure. Le ies in cale si ne întoarcem împreună la casa bunicilor , care erau si ei la fel de îngrijorați. Mi-am cerut scuze pentru ca nu i-am ascultat si le-am promis ca nu se ca mai repeta. Am luat cina împreună , iar bunicii mei au povestit cat de rebeli erau si ei in copilărie. Mi-am dat seama ca si momentele petrecute cu familia pot fii minunate!
