O peripeție de neuitat
Într-o zi frumoasa de vara,in care soarele strălucea cu putere pe bolta cerului azurie,am mers împreună cu familia mea la mare.Drumul până acolo ne-a luat în jur de trei ore,însă a meritat așteptarea,datorita frumuseților zărite de pe fereastra mașinii.
Ajunși acolo,am căutat un hotel la care să ne cazam.Dupa ce ne-am instalat în camere,am mers la restaurantul hotelului și ne-am comandat ceva de mâncare.Mancarea de acolo a fost delicioasa.
La un moment dat,a venit la noi o doamna,ce ne-a spus că nu-și găsește copilașul și că acesta ar putea fi oriunde.
Deoarece plaja era foarte întinsă, baietelul s-ar fi putut pierde ușor, fara sa mai stea pe gânduri,mama a început să o consoleze pe săraca femeie,după care am pornit cu toții în căutarea copilului.
Cu toții îl cautam in interiorul hotelului.Mai pe urmă,am intrat în apa.Aceasta era rece,oferindu-ne o plăcere de nedescris,într-o așa zi caldă.
In final,după o jumătate de oră l-am găsit pe micuț.Acesta dormea sub o umbrelă de culoare roșie ca mărul.
Pe drum la întoarcere,doamna aceea ne-a mulțumit pentru ajutor,iar noi ne gândeam in continuare la aceasta peripeție de neuitat.
