Voi scrie direct continuare:
Își dorea ca iarna aceasta să fie mai bună... Să aibă și ea parte de ceva, ce în anii trecuți a lipsit, acest ceva fiind iubirea... De o bună perioadă de timp rămăsese în grija tatălui, care nu o iubea așa cum o făcea mama.
Încercă să fie bucuroasă, să își alunge tristețea uitându-se pe geam și contemplând fulgii care luau diferite forme. De la steluțe gingașe, până la cerculețe mititele.
Dar de odată, liniștea a fost spartă de un sunet din mediul ambiental. Pentru o secundă a rămas derutată. Însă și-a amintit că era ziua în care se întâlnește cu mama ei. După încă două minute, același sunet se aude. Era doar telefonul tatălui.
A ajuns la mama sa, pe care a luat-o în brațe și i-am șoptit să nu o mai lase niciodată singură. Mama a fost atât de înduioșată de tristețea copilei, încât a hotărât să nu o mai lase niciodată cu tatăl ei. Din acel moment, iarna devenise una fantastică pentru fată.
