A avea" constitue o functie normala a existentei noastre,in sensul ca,pentru a trai,trebuie sa avem lucruri,obiecte.E normal,toti vrem o casa,o masina,sa avem o munca,sa mancam,sa bem...-necesitati materiale si biologice.Dar intr-o cultura in care obiectivul principal este "a avea" cat mai mult si in care e posibil sa spui ca o persoana valoreaza "un milion de dolari" cum se poate gasi o alternativa intre "a avea" si "a fi"?
Buddha spunea ca pentru a ajunge la stadiul suprem al existentei umane nu trebuie sa aspiram la "a avea" lucruri,a poseda cat mai mult.
Eckhart invata: a nu avea nimic si "a fi" deschisi si "goi" constituie conditia de a gasi bogatia si forta spirituala.
Marx afirma ca luxul e un viciu exact ca saracia si ar trebui sa ne propunem ca obiectiv suprem acela de "a fi" mult si nu de "a avea" mult.
Cred ca noi suntem noi insine doar cand ne exprimam,cand forta noastra interioara iese la suprafata;iar cand asta nu se intampla,daca doar "avem" si folosim si nu"suntem",existenta noastra ni se pare lipsita de sens,viata devine o suferinta.
Intrebarea mea este:In societatea de azi,unde pare ca totul se bazeaza pe "a avea" reusim sa gasim loc si pentru "a fi"?Cum ar fi daca toti sau macar majoritatea am fi noi insine si am trai cu conceptia de "a fi" si nu de "a avea"?
sper ca e buna
