Codrul Magic
De cum treci pârâul, se desface brâul mlădios de salcâmi și o lume mirifică ți se deschide la picioare.
Cărările ți se arată cu fiecare pas pe care îl faci și se descoperă ca un labirint sinuos ce urcă ușor spre baghetele albe magice, mestecenii, ce se înalță semețe către cer. Privind în sus în speranța că vei zări unde se sfârșesc baghetele albe, privirea îți e furată de frunzele de argint ce par a fi scuturate de o mână nevăzută.
Străbați uimit mestecenișul și deja simți răcoarea întunecată a bătrânilor stejari care par că te-mbrățișează cu foșnetul foilor lor zdrențuite.
Puțin mai în dreapta, de unde vine sunetul cristalin al pârâului se vede o pajiște luminată ce parcă pe tine te așteaptă să te afunzi în iarba-i verde pentru a privi norii care zboară pe bolta cerului.
Fermecat de tot ce te-nconjoară timpul se scurge pe nesimțite iar codrul se transformă ușor, lăsând aburi să plutească deasupra pârâului ce parcă vin să te-nconjoare. Noaptea se lasă ușor și tot ceea ce ai văzut venind acolo se transformă dramatic iar tu o iei la fugă de teamă ca brațele lungi ale umbrelor stejarilor să nu te cuprindă si să te țintuiască locului. Abia ce scapi si baghetele mestecenilor par că se apropie și parcă ți-ar ține drumul. Dar zărești cărările alergi spre ele înainte să se acopere de întuneric și ajungi, în sfârșit la poarta salcâmilor ce te îmbată cu parfumul florilor sale parcă într-o ultimă încercare a Codrului Magic de a te păstra în el.
