Răspuns :
E ora 10:00. Autocarul școlii noastre parchează în fața unei case mici și plină cu flori. La poartă ne așteaptă un domn cu mustața răsucită și încălțat în opinci.
- Bine ați venit în Humulești! Eu voi fi ghidul vostru de astăzi. Vă rog să nu călcați iarba sau florile și să nu atingeți niciunul dintre obiectele expuse în casă.
- Cum vă numiti?, întreabă doamna Olaru.
- Marin Bucuș. Îmi puteți spune Bucu.
Pășesc spășit către cămeruța mică încercând să nu mă fac remarcat. Intru în prima cameră, care aduce a bucătărie. Cu coada ochiului surprind o mișcare, însă de câte ori mă întorc nu văd nimic. Să fie oare...? Nimic mai adevărat. La gura sobei, un pui de pisică se joacă cu 2 ciucuri legați de grindă. Doar eu văd asta? Nimeni nu pare să fi zărit ceva. De-a dreptul fantastic. Ion Creangă și-a trimis spiritul printre noi. Pare deja un film horror. O să ies în curte să îmi caut de lucru.
Ajuns in curte îl întâlnesc pe Bucu. Mă privea complice și printr-un clipit mă asigură că ce am văzut este real. Fusesem ales să fiu martor la un eveniment unic.
Oare să povestesc asta și celorlalți? Vor crede că e o glumă sau că încerc să le întind capcane. O să îi scriu mamei. Ea sigur mă va crede, ba chiar se va bucura la fel de tare ca mine.
Mama îmi răspunde și mă întreabă dacă am capturat momentul. O idee tare bună. Mă întorc pe prispă și intru din nou în bucătărie, unde pisica se juca în voie cu ciucurii. Scot telefonul, mândru de reușită și fac o poză, o salvez și i-o trimit mamei. După răspunsul ei, constat cu stupoare că în poză nu apare nicio pisică.
Urmărindu-mă neîncetat, Bucu îmi zâmbește din nou și se depărtează de mine aprinzându-și pipa. Am înțeles. Doar eu pot vedea semnele.
Plecăm cu toții spre râu. Oare voi găsi hainele lui Nică lăsate pe mal?
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.