subpunctul 3 vă rog
textul:
En må våd in trecut, intotdeauna, singuratic, ganditor. Încă de copil m-am simțit ingrozitor de singari deosebitum știu de ce. Poate pentru că ai mei erau săraci sau pentru că nu mã născusem ca oltii? Nu sthu mi-aduc doar aminte că o tânără mătuşă îmi dăduse, pe când aveam sase-sapte ani, porecla de may și că toate rudele au acceptat-o. De fapt, stăteam aproape tot timpul serios și incruntat vorbeam foarte putin chiar și cu ceilalți copit, alintările mă plictisean; mofturile må dezgestum, iar in locul gălăgiei neinfranate a tovarăşilor de cea mai frumoasă vârstă, preferam singuratatea ungherelur celor mai ascunse din casa noastră mică, săracă şi întunecoasă

Cand mi se intampla să fiu cu alți băieți, nu mă amestecam niciodată în jocurile lor. Încă de pe vremea aceea a început războiul dintre mine şi oameni. Singurătatea m-a făcut şi mai trist, şi mai antipatic, tristetes mi-a strâns inima și mi-a ascutit mintea. Firea mea diferită m-a îndepărtat chiar de cei mai apropiaţi, iar despărţirea m-a făcut și mai diferit,

Aveam o bucurie: biblioteca din casă. Citeam câteva rânduri de ici, de colo; descifram, fremåtând mereu de o nerähdätoare încântare de îndată ce mă apropiam, pentru întâia oară, de acele lumi de poezie, aventură şi istorii pe care uneori o frază sau o figură le făceau să strafulgere o clipă prin creierul meu. Nu doar citeam: imaginam, cugetam, refăceam, mă străduiam să ghicesc. Pentru mine toate cărțile acelea erau sacre și luam in serios absolut tot ce-mi spuneau ele. Nu făceam deosebire între istorie şi legendă, între realitate și închipuire;

Pe vremea aceea voiam să știu totul, zburam ca un fluture dintr-o cunoștință într-alta, cu ajutorul manualelor, dicționarelor, enciclopediilor. Enciclopedia era visul meu suprem, idealul cel mai scump cartea cea mai mare și mai desăvârşită. (...) Scriam, scriam şi iar scriam, însă nu reuşeam să-i vin de hac acelui blestemat de verset care-mi va rămâne întipărit în minte cât voi trãi. Cu cât scriam mai mult, cu atat ideile se încurcau, iar ineleștările polemice, disertațiile etimologice şi inducțiile dialectice se amestecau

(...) Aveam o ambiție: Vreau să fiu mai mult decât tot! Insă întreaga mea viață de mai tarziu a fost la fel-un neistovit avant spre tot, spre univers, pentru a recădea apoi în neant sau în dosul unei grădini de zarzavaturi: o succesiune de ambiții uriaşe şi de renunțări precipitate.

Am incercat și comerțul, dar n-am prea avut noroc. Puneam deoparte härtia de împachetat și o vindeam. adunam samburi de piersică, cumpăram mărci uzate ca să le vând, dar câştigurile erau anevoloase şi marunte.

(Giovanni Pappini, Un om sfârşit)​