Poezia "Vitraliu" de Nichita Stănescu este o incursiune profundă în lumea subiectivă a poetului, marcând astfel apartenența sa la genul liric. Prin intermediul versurilor, poetul explorează o gamă largă de sentimente și trăiri personale legate de frumusețea și misterul vitraliilor. Tonul intim și emoțional al poeziei reflectă o stare de contemplare și reverie, adâncind conexiunea lirică dintre poet și cititor.
De-a lungul poemului, Nichita Stănescu recurge la simboluri și metafore pentru a ilustra fascinația sa pentru arta vitraliilor și pentru a transmite subtilitățile emoționale ale experienței sale. Astfel, poemul devine un mediu prin care poetul își exprimă viziunea subiectivă asupra lumii și asupra frumuseții, încurajând cititorul să pătrundă în profunzimea gândurilor și sentimentelor sale.
Pe lângă subiectivitatea profundă, "Vitraliu" evidențiază și utilizarea bogată a limbajului poetic, cu imagini puternice și evocatoare. Această abordare a limbajului subliniază natura lirică a poeziei, transformând-o într-o experiență estetică captivantă pentru cititor.
În concluzie, prin intermediul subiectivității, a limbajului poetic și a expresiei intense a sentimentelor personale, poezia "Vitraliu" de Nichita Stănescu se încadrează în mod clar în genul liric, oferind o incursiune profundă în universul interior al poetului și invitând cititorul să descopere și să simtă emoțiile și gândurile sale.
