„Mărinimie” de Ion Luca Caragiale este o scurtă povestire care ilustrează generozitatea aparentă și ipocrizia personajelor din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
### Povestirea „Mărinimie”
Povestea începe cu descrierea unui domn pe nume Lefter Popescu, un mic funcționar public, care se găsește într-o situație financiară precară. Într-o zi, Lefter descoperă că a câștigat la loterie o sumă considerabilă de bani. Vestea câștigului îl transformă brusc, trezindu-i sentimente de bucurie și speranță. Împărtășește imediat vestea cu soția sa, iar amândoi se pierd în fantezii despre cum vor cheltui banii.
Însă, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Când Lefter încearcă să recupereze biletele câștigătoare, își dă seama că acestea lipsesc. Începe o căutare disperată prin casa lui și prin locurile pe unde a trecut, implicând și pe servitoarea casei în acest proces. Tot efortul este în zadar, biletele rămân de negăsit.
Disperarea lui Lefter crește, iar situația devine cunoscută în comunitatea sa. Vecinii și cunoștințele încep să-l compătimească și să-i ofere diverse ajutoare simbolice, care nu fac altceva decât să sublinieze ironia situației. Unii îi oferă bani de împrumut, alții diverse bunuri, dar toate aceste acte de „mărinimie” sunt realizate cu o doză de superioritate și ironie. Ofertele de ajutor nu sunt autentice, ci mai degrabă un prilej pentru cei din jur să-și etaleze propria virtute și să se bucure de necazul lui Lefter.
În final, povestea scoate la iveală nu doar soarta tragicomică a unui om simplu care visează la îmbogățire, ci și ipocrizia și superficialitatea societății care îl înconjoară. Lefter rămâne în aceeași situație financiară dificilă, dar mai sărac cu o iluzie.
Caragiale folosește această povestire pentru a critica societatea vremii sale, evidențiind tendința oamenilor de a-și etala mărinimia mai degrabă ca un act de vanitate decât unul de autentică generozitate.
