Răspuns:
Într-o zi de toamnă, pe aleea pustie a parcului, frunzele căzute dansau sub soarele timid ce se ascundea printre nori. O ploaie fină săruta pământul uscat, iar o fetiță cu ochi mari și părul ca aurul se juca cu o pisicuță neagră, alergând în vântul rece al toamnei. Râsetele lor se pierdeau în ecourile parcă părăsite, iar fiecare pas lăsa în urmă o amprentă de bucurie pe aleea ce părea să asculte povestea lor. Aerul era plin de miresme de pământ ud și frunze căzute, iar culorile toamnei se împleteau într-un tablou plin de farmec. În acea zi magică, timpul părea să se oprească, lăsând loc doar pentru bucuria simplă a jocului și a naturii care își arăta frumusețea în toată splendoarea ei.
