👤

Explorare
1 Citeşte textele de mai jos şi răspunde apoi la întrebări,
justificându-ți de fiecare dată punctul de vedere.
•,,Stăteam zile întregi pe spate, cu ochii spre cerul
care din pricina tensiunii simţirii mele îmi părea
veşnic albastru sau veşnic acoperit de grămezi de
nori, uitând de trecerea clipelor şi de apropierea
nopților, simțind cum nu puterea pământului urcă în
mine şi mă îmbată, ci puterea gândirii mele pluteşte
biruitoare pe deasupra pământului."
•,,Copilul râde:
Marin Preda, Marele singuratic
«Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»>
Tânărul cântă:
«Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!>>
Bătrânul tace:
«Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!»>"
. „Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor pe rând
Sticlind alb şi tremurând."
Lucian Blaga, Trei fețe
a Care dintre cele trei texte ți se pare cel mai clar, cel
mai uşor de înțeles?
b În ce text crezi că apare exprimarea cea mai
firească, cea mai naturală a ideilor?
c Care este textul care exprimă cel mai concentrat
cele mai multe idei? Formulează cu propriile cuvinte
ideile textului respectiv.
d Care dintre cele trei texte ți se pare că este cel mai
armonios, cel mai muzical?
e
În care dintre texte ai descoperit vocabularul cel
mai divers şi mai nuanțat?
f In care dintre texte ai descoperit cele mai surprinzătoare imagini, cele mai neașteptate figuri de stil?