Se împlinise cam un veac de când cel dintâi cu acest nume, la care se adǎoga- se porecla de Măgureanu, după o moşioară de danie domnească, fugind de unde- va, de prin părțile turcești, ca să scape de ispăşirea unui îndoit omor, se aciuiase în Valahia şi ajunsese armaş mare. O tristă faimă supraviețuise omului pătat de sânge ce nu fusese văzut râzând niciodată. La veneticul acesta necunoscut, des- pre care se zvonise că nu-şi destăinuia obârșia pentru că ar fi fost prea joasă, învederau tocmai dimpotrivă, trupeşte şi sufleteşte, semnele unei înalte stirpe în cădere: portul semeţ şi înfăţişarea nobilă, trufia, cerbicia şi cruzimea, lenea, sila de viață, setea de răzbunare şi puterea de ură, semne ce trecu urmaşilor săi cari, de nu s-ar fi prigonit între dânşii, dezbinați toată vremea, ar fi putut încă dura o casă puternică şi vestită. Credința că țara românească le-a fost neprielni- că nu era lipsită de temei, cu toate că şi suceala firii lor pătimaşe şi îndărătnice, bântuită de învrăjbire, nu numai vitregia împrejurărilor i-a împiedicat să ajun- gă la treapta pentru care-i meneau prețioasele daruri ale minții. Ei se arătase- ră lacomi de învățătură, plăcuți la vorbă şi meşteri în condei, isteţi şi destoinici , dar fără şir în ce făceau, cu trăsneli toţi şi cu toane, purtând fiecare în sine plo- dul propriei sale pierderi şi pieiri şi, stând cineva să cugete la soarta Paşades- tilor-Măgureni ar zice că asupra neamului lor apasă o neagră afurisenie care- l mâna fără înduplecare spre stingere, supunându-l mai înainte la încercările cele mai grele ale restriştei. Dezrădăcinată şi răsădită în pământ străin, bătrâna tul- pină bătută de vijelie îşi scuturase jalnic cele din urmă frunze . (Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche) A. Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele ce- rințe cu privire la text. 1. Precizează sensul în context al expresiei „,fără şir”.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.