Răspuns:
Încă de când am coborât din mașină, mirosul inconfundabil de pământ reavăn și flori de tei m-a cuprins cu o căldură familiară. Curtea bunicilor era neschimbată, cu același balansoar vechi și tufele de trandafiri de-a lungul gardului. Din casa mică, văruită în alb, bunica a ieșit în fugă, cu brațele deschise și zâmbetul ei larg. Ne-am îmbrățișat strâns, iar lacrimile de bucurie nu au întârziat să apară.
După câteva minute, în timp ce vorbeam cu bunica, o figură familiară a apărut în poartă. Era Matei, cel mai bun prieten al meu din copilărie, pe care nu-l mai văzusem de aproape zece ani. Am rămas uimit și încântat în același timp.
— Matei, tu ești? am întrebat neîncrezător.
— Da, sunt eu! Nu mă așteptam să te văd aici! a răspuns el, zâmbind.
— Ce surpriză! Cum ai fost în toți acești ani? am continuat eu, cuprins de emoție.
— Bine, dar îmi era dor de tine și de vremurile noastre de demult, a spus el.
Am petrecut ore întregi povestind și râzând, retrăind amintirile din copilărie. Grădina bunicilor era acum plină de viață și veselie, cu noi doi alergând printre rândurile de porumb și adunând cireșe din copacul bătrân din spatele casei. Părea că timpul nu trecuse deloc și că eram din nou copiii care se jucau fără griji, sub privirile atente ale bunicilor. Seara, când soarele apunea, am realizat cât de mult ne lipseau aceste momente simple și cât de valoroasă era reîntâlnirea noastră.
Nota: incearca sa folosești cat mai multe adjective intr o compunere :)
