Răspuns:
25 mai 2024
Astăzi a fost o zi deosebită alături de Max, cățelul meu ciobănesc german. Dimineața a început cu cer senin și un soare blând care promitea o zi perfectă pentru o plimbare lungă în parc. Max era extrem de nerăbdător; îi sclipeau ochii de bucurie și își agita coada necontenit, semn că nu mai putea de entuziasm.
Am ajuns în parc pe la ora zece, iar iarba verde și copacii înfloriți păreau să ne ureze bun venit. Într-o zonă liniștită a parcului, Max a început să alerge după fluturi, sărind și zbenguindu-se cu o energie inepuizabilă. Părea că nimic nu-l putea opri din aventurile sale. Am decis să-i arunc mingea preferată, iar el a sprintat ca fulgerul să o prindă. Mișcările sale agile și rapiditatea cu care aducea mingea înapoi mă fascinau de fiecare dată.
La un moment dat, în timp ce ne jucam, am întâlnit o fetiță care părea fascinată de Max. S-a apropiat timid și m-a întrebat dacă poate să-l mângâie. I-am spus că da, iar Max, blând cum îl știu, s-a lăsat imediat alintat. Fetița râdea în hohote, iar Max părea la fel de încântat de noua prietenie.
Am continuat plimbarea și jocurile până când soarele a început să apună, iar culorile calde ale serii au inundat parcul. Am ajuns acasă obosiți, dar fericiți, iar Max a adormit imediat pe covorașul său preferat. În timp ce-l priveam dormind, am realizat încă o dată cât de mult îmi îmbogățește viața acest prieten necuvântător, mereu loial și plin de iubire.
