Între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, românii au desfășurat mai multe acțiuni diplomatice notabile în contextul menținerii și apărării țărilor lor în fața amenințărilor externe, precum Imperiul Otoman și diferitele puteri europene. Două dintre aceste acțiuni diplomatice sunt:
### 1. Alianța lui Mihai Viteazul cu Sfântul Imperiu Roman (1599-1601)
Mihai Viteazul, domnitor al Țării Românești, a căutat să unifice cele trei țări române (Țara Românească, Moldova și Transilvania) și să se elibereze de sub dominația otomană. Pentru a realiza acest obiectiv, a inițiat o serie de acțiuni diplomatice și alianțe strategice. Cea mai importantă a fost alianța cu împăratul Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman. Mihai a trimis mai multe solii la curtea imperială pentru a obține sprijin militar și politic. Alianța a culminat cu sprijinul militar acordat de împărat în campaniile lui Mihai împotriva turcilor și a aliaților lor, contribuind la unirea temporară a celor trei țări române sub conducerea lui Mihai Viteazul.
### 2. Tratatul de la Karlowitz (1699)
Tratatul de la Karlowitz a marcat sfârșitul războiului austro-otoman (1683-1697) și a avut implicații importante pentru principatele române. În contextul tratatului, Transilvania a fost recunoscută ca parte a Imperiului Habsburgic, iar Țara Românească și Moldova au rămas sub suzeranitatea otomană, dar cu anumite drepturi și autonomii. Domnitorii români au desfășurat negocieri și acțiuni diplomatice pentru a proteja autonomia și privilegiile țărilor lor în fața expansiunii habsburgice și a presiunii otomane. Tratatul de la Karlowitz a stabilit un echilibru de putere în regiune și a influențat dezvoltarea politică și economică a principatelor române în secolul al XVIII-lea.
Aceste acțiuni diplomatice reflectă eforturile românilor de a naviga între marile puteri ale timpului și de a proteja interesele naționale în perioade de mari schimbări și conflicte regionale.
SUCCES
