TEXTUL 1
Vremea era pe la toacă, dar căldura, încă în toi, juca rotind ca răsfrângerile unei ape tainice pe deasupra caselor adormite. Ulița se ridica, pustie și singuratică, spre strălucirea asfințitului. Clopote începură a bate dulce și trist, de la bisericile târgului. Fetița se opri o vreme în loc, ascultând.
Aşa sunau clopotele și atunci... şopti ea cu ochii duşi.
Cei doi tovarăși trecură domol pe cărarea din marginea uliţii până sus în deal, la plopii lui Mihalcea, Acolo Lizuca se opri și băgă de samă că s-a isprăvit cenușa.
Patrocle, ce facem noi acum? întrebă ea pe căţel.
Patrocle îşi scutură urechile mari și o privi țintă:
- Nu știu, stăpână!
Prin plopii tremurători străbătu un freamăt prelung. Duduia Lizuca zise:
De aicea trebuie să apucăm pe drumușorul de la stânga. Chiar și frunzele plopilor se-ntorc într-acolo. Pe urmă, avem să trecem printre livezi și prin dumbrava Buciumenilor, și îndată dăm de căsuţa bunicilor. Dacă am isprăvit cenuşa, mergem până acolo și înapoi nu ne mai întoarcem. Acolo nu ne bate nimeni și bunicuța are să plângă și are să se bucure că am venit. Pe tine te dor picioarele, Patrocle?
Nu.
-Nici pe mine. Hai să mergem. Uite, Patrocle, pe aicea drumul e mititel și îngust, da-i mai frumos decât în târg. Și la dreapta și la stânga s-au adunat păpușoi. Se mișcă și sună ca niște săbii. Dar eu nu mă tem. Ei ne îndeamnă înainte și ne pot apăra de multe jivine rele. Vezi tu? păpușoii au și împărăteasă, Patrocle. O floare mare și mândră: bunica zicea că o cheamă Sora-Soarelui. Să ne oprim aici, lângă ea. Ce mai faci mata, Sora-Soarelui?
Floarea cu coroană aurie se clătină lin spre copilă, la adierea vântului.
- Îmi pare bine că te găsesc înaltă și frumoasă, urmă Lizuca. Noi ne ducem la bunicuța și la bunicul.
Foarte bine, aprobă floarea-soarelui.
- Căci acasă nu mai putem sta. Tata a bătut din picior la bunici și nu mă mai lasă la dânșii. Și când era
tata acasă, mămica se sfădea* cu dânsul: țipa subțire, cerea să vândă livezile și pădurea. Tata nu voia și zicea că sunt ale mele, rămase de la mama. Iar mămica tropăia mărunțel și se uita holbat și a căzut pe scaun leşinată; și tata a sărit și a stropit-o cu apă. Pe urmă tata s-a dus; iar mămica mă tot bătea, dar eu nu plângeam. Mă strecuram la Patrocle, în cuşca lui, și stam acolo ascunsă și mă gândeam la mama, care s-a dus și nu s-a mai întors. Mama mea a murit, Sora-Soarelui!
Floarea lăsă să cadă deasupra copilei două petale ca niște fluturi de lumină și clătină întristată din cap. - Aşa-i că pe aici e drumu'la bunicii mei? Atunci, haide să mergem, Patrocle, că altfel întârziem. repede cu o labă un mușuroi de furnici, apoi își vârî botul
La doi pași de duduia Lizuca, cățelul scurma în el, mirosind. Îndată începu să scuture din cap și să pufnească, țopăind la dreapta și la stânga. Lizuca începu a râde.Vezi, Patrocle, dacă nu le dai pace, ele te muşcă. Stai cuminte, să ți le iau de pe bot și să le dau drumul în iarbă. Nu ştii mata că aici este și împărăteasa furnicilor? Şi dacă o scăpăm de primejdii, pai; și când avem nevoie de dânsa îndată vine să ne ajute, cu toate furnicile ei. Așa. Uite paiul. Hai să mergem. ea ne Rămâi sănătoasă, Sora-Soarelui. da un fir de
TESTUL 2
no a se sfadia se certa
(Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunată)
asta e textul caracterizare de personaj
