Citeşte următorul fragment: Eu m-am simţit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl. A le da altora învăţături a fost pentru mine totdeauna o mulțumire, şi cele mai vii mulțumiri le-am avut stând de vorbă cu oameni prin care mă puteam dumiri ori plimbându-mă cu elevii mei. Mai ales ca dascăl mi-am câştigat şi pânea de toate zilele, și nu-mi aduc aminte să mi se fi-ntâmplat vreodată ca să fiu nemulțumit de-nvăţăturile ce-am dat. Nu tot aşa ca ziarist. Fiind adecă vorba de interesele obstești, îmi dădeam totdeauna silinţa să spun ceea ce simt, gândesc şi vor cei mulți, şi nu o dată mi se-ntâmpla să stau la-ndoială dacă nu cumva greşesc. Abia târziu de tot am ajuns să mă-ncredinţez că sunt puțini oamenii care au convingeri. Cei mai mulți nici nu ştiu ce va să zică a fi convins. Ei au numai păreri, pe care le schimbă după împrejurări şi după impulsiuni momentane. Partea individuală deci în scrisa mea ca ziarist erau îndrumările pe care le dădeam, iar aceste adeseori nu se potriveau cu felul de a gândi al celor mai mulți. Cu atât mai vârtos ieşea la iveală această râvnă dăscălească în scrierile mele literare. Nu puteam să mă-mpac cu gândul că lectura de orişice fel e numai o plăcută pierdere de vreme. In gândul meu, rostul scrierii a fost totdeauna îndrumarea spre o viețuire potrivită cu firea omenească. Din onorariul pe care-l aveam la Sibiu ca director al ziarului Tribuna ori din cel ce mi se dedea în urmă la Bucureşti ca director al ziarului Minerva nu aveam să trăiesc. Cu atât mai puțin aș fi putut să trăiesc din onorariile ce am primit pentru scrierile mele literare. Ar fi trebuit să alerg și eu pe la redacţiuni, ca să mi se facă reclamă, şi pe la autorități, ca să-mi cumpere exemplare, ceea ce era împotriva firii mele. Scriam deci pentru mulțumirea mea sufletească şi-mi era destul că le făceam prin aceasta plăcere unora dintre prietenii şi binevoitorii mei. O spun aceasta pentru ca să caracterizez timpul prin care am trecut. Scriam pentru că nu eram în stare să mă stăpânesc. Scăpat însă de neastâmpărul de care eram cuprins, puţin îmi păsa dacă se publică sau nu ceea ce am scris: îmi era destul că am citit scrisa mea în fața cuiva. Nu numai țineam apoi seamă de efectul produs de scriere, ci, scriind, îmi dădeam toată silinţa să mă potrivesc atât în plăsmuire, cât şi în formă cu felul de a vedea şi cu gustul acelora pe care-i aveam în vedere. Așa se adeverea în ceea ce mă priveşte că lucrarea literară se desfăşoară sub înrâurirea publicului cititor. La Viena şi la laşi am scris sub înrâurirea lui Eminescu, în primii ani ai petrecerii mele la București, sub a lui Titu Maiorescu, iar în urmă nu am publicat decât ceea ce am citit mai nainte soţiei mele. [...] Scriam, se-nțelege, mai ales când aveam timp liber. În timpul pe care l-am petrecut la Arad şi la Oradea-Mare n-am scris însă pentru că nu aveam cui să-i citesc ceea ce aş fi scris, iar în timpul celor patrusprezece ani petrecuți la Măgurele, am scris puțin, pentru că nu aveam răgaz pentru asa ceva. loan Slavici, Scrietor, în volumul Amintiri A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. 6 puncte 2. Menţionează denumirea publicațiilor pe care le-a condus loan Slavici, utilizând informaţiile din textul dat 6 puncte 3. Precizează numele unei personalităţi culturale care la influentat pe loan Slavici, justificându-ţi răspunsul cu o secvenţă 6 puncte semnificativa din textul dat 1. Indică sensul din text al cuvântului totdeauna şi al secventei nu eram în stare.​