Păpădia după lon Agârbiceanu 1larna întârziase mult în anul acela; uneori părea că vrea să-şi ia tǎlpăşiţa, dar se răzgândea iar şi iar. Zile de-a rândul se purtă război mare prin văzduh până ce birui primăvara. Norii grei şi întunecaţi fură alungaţi spre mia- zǎnoapte de vântul de la miazăzi, şi într-o zi-două cerul rămase curat ca lacrima, de-a dragul să se plimbe, pe drumul lui, soarele cel tânăr, vărsându-şi argintul peste lume. Întârziată, se grăbea acum şi primăvara să câştige ce a pierdut. 2Dintr-o zi într-alta înverzeau luncile şi răzoarele tot mai tare şi, într-o bună dimineaţă, Anicuța rămase încremenită când des- chise uşa grădinii: văzu un covor nesfârşit de floricele galbene, una într-alta încât abia încăpeau. Floricelele păreau că i-au furat ochii, şi copila nu mai putu face niciun pas: privea întins covorul de bănuţi galbeni, ba parcă de luminiţe şi încet-încet i se însenină toată fața, cât părea că o sărută soarele de deasupra. Siet attelets 97600 - A un r C - 4 JEE m Ze to​