👤

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă experiențele de viață
influențează sau nu descoperirea unor pasiuni, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras
din volumul Paravanul venețian. Portrete şi amintiri de Mircea Berindei, cât și la experiența personală
sau culturală.
În anii copilăriei, la Târgu Mureș, mergeam adesea, împreună cu părinții mei, la o prietenă a lor, profesoară de
desen la Liceul de fete „Unirea". Doamna Eugenia Nicolau locuia pe aceeași stradă cu noi, ceea ce înlesnea frecvența
vizitelor reciproce. Era văduvă, liniștită, discretă, delicată și ocupa două camere mobilate în casa doamnelor Deâk, ce mi
se păreau bătrâne poate pentru că eu aveam, pe vremea când le-am cunoscut, vreo zece sau doisprezece ani. Poate
că tot din cauza asta doamna Nicolau mi-a lăsat amintirea uneia dintre acele femei, parcă din ce în ce mai rar întâlnite,
fără frumusețe, fără vârstă, blajine, îngrijite, darnice, îngăduitoare, născute parcă să fie bunici. [...]
Dar nu era deloc așa, și cel ce intra pentru prima oară în casa scundă cu trei ferestre la stradă a doamnelor
Deâk avea de ce să rămână surprins. Se pătrundea, prin curte, într-o primă încăpere ce servea în principiu de
sufragerie, iar în realitate drept cameră de trecere, pentru că acolo niciodată nu lua masa nimeni. Odaia părea
neschimbată din veacul al XlX-lea, când s-ar părea că fusese locuită de oameni cu multă dare de mână, pentru că pe
mobila bine lustruită, din lemn de culoarea mierii, se aflau așezate în cea mai perfectă armonie tăvi și ceainice, zaharnițe
și potire, toate de argint, iar în vitrină cristale, porțelanuri, tacâmuri, acestea din urmă în cutiile lor dublate cu mătase
vișinie, toate de mare preț.
La dreapta, ușile dădeau spre camerele doamnelor Deâk, iar la stânga, către stradă, spre odăile ocupate de
doamna Nicolau. Salonașul acesteia era primitor, mobilat cu o canapea și cu două fotolii joase, în jurul unei măsuțe
ovale, și cu o comodă pe care tronau sfeșnice de argint, câteva fotografii în rame vechi de catifea și de bronz, precum și
alte obiecte, printre care un măr de piatră așa de bine imitat, încât ori de câte ori îl priveam îmi lăsa gura apă, mie, căruia
merele nu-mi spuneau pe atunci mare lucru. Tot acolo, într-un colț al salonașului, își instala doamna Nicolau șevaletul,
când picta. Pe pereți, avea câteva pânze lucrate de ea în ulei, printre care un profil de femeie pictat în senina manieră
academică și cât se poate de potrivit cu ambianța acelui interior ce inspira vizitatorului liniște lăuntrică, pace sufletească,
odihnindu-i cugetul. Căci tavanele joase, penumbra, luciul suprafețelor totdeauna bine șterse de praf, simetria, bunul
gust al lucrurilor de preț ce parcă se vor neatinse invită la calm și la spiritualitate. La moartea ei, doamna Nicolau mi-a
dăruit acel portret de femeie pe care îl păstrez la loc de cinste şi-l privesc ca altădată, în copilărie, cu plăcere și cu
pietate. A rămas unul dintre puținele lucruri admirate de mine cu zeci de ani în urmă care nu și-au pierdut odată cu
trecerea timpului puterea de seducție.
Salonașul doamnei Nicolau mirosea uneori, când intram, a vopsele. Mirosul acesta îmi plăcea, pentru că-mi
vestea de la ușă că, înainte de sosirea mea acolo, avusese loc o tainică oficiere a creației artistice. Doamna Nicolau
pictase între timp ceva, se născuse între timp un tablou din nimic şi-l căutam cu emoție. Descopeream îndată, pe
șevalet, o pânză pe care era zugrăvit, de pildă, un vas cu albăstrele. Recunoșteam cu uimire vasul, care ședea de obicei
pe comodă, precum și colțul mesei ovale, ba chiar și o bucată din fața de masă pe care se afla parcă din întâmplare o
carte, da, almanahul Lumea ilustrată pe anul în curs, același pe care doamna Nicolau mi-l dăruise, ca de obicei, îndată
după apariția lui. Recunoșteam tot ce vedeam pe pânză, și asemănarea dintre obiectele pictate și cele reale îmi
producea o senzație de uimire și de fericire necunoscută până atunci. Simțeam nevoia să fac și eu ceva de acest fel,
eventual să copiez reproducerile din almanahul Lumea ilustrată, și, pentru că doream așa de mult să desenez și să
pictez, mi-au fost cumpărate cele necesare și m-am apucat de lucru.

Mircea Berindei, Paravanul venețian. Portrete şi amintiri


Răspuns :

Răspuns:

Experiențele de viață au un impact profund asupra descoperirii și dezvoltării pasiunilor. Fragmentul din "Paravanul venețian" oferă un exemplu concret în acest sens. Personajul principal este influențat de mediul său familial și de interacțiunile cu doamna Nicolau, profesoară de desen, care îi inspiră pasiunea pentru artă. În acest caz, experiențele de viață, precum vizitele la casa doamnei Nicolau și observarea talentului ei artistic, au jucat un rol crucial în formarea pasiunii pentru pictură a personajului.

Această experiență din literatură poate fi raportată la experiența personală sau culturală a fiecăruia. În viața reală, interacțiunile cu diverse persoane și medii pot influența descoperirea pasiunilor noastre. De exemplu, un copil care crește într-un mediu în care muzica este apreciată și promovată va avea mai multe șanse să descopere și să își dezvolte pasiunea pentru muzică.

De asemenea, experiențele personale, cum ar fi călătoriile, întâlnirile cu oameni noi sau provocările întâmpinate, pot declanșa pasiuni sau pot amplifica interesul pentru anumite activități sau domenii.

În concluzie, experiențele de viață au un impact semnificativ asupra descoperirii și dezvoltării pasiunilor noastre. Acestea ne expun la noi idei, perspective și talente, alimentând astfel curiozitatea și dorința noastră de a explora și de a ne dedica anumitor activități sau domenii.

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.


Wix Learning: Alte intrebari