Răspuns :
”Coana Chirița” este o moșiereasă de la țară incultă, grosolană, ridicolă, vulgară care vrea să fie acceptată de înalta societate a vremii sale, părând o aristocrată, cu preocupări moderne, Alecsandri evidențiind de fapt tocmai reversul, spre ” biciuirea năravurilor rele şi a ridicolelor societăţii noastre” fiind cunoscut faptul că personajul a existat în realitate ( bineînțeles sub alt nume) și binecunoscut de scriitor.
Așadar, Chirița are comportamentele amintite ( călărește deși nu îi place, plătește lecțiile de franceză ale lui Guliță, ea însăși vorbește această limbă, dar o ”omoară”!), având ceva motive:
- amorul propriu - mereu este condusă de un simț al valorii personale și de dorința de a-și afirma ”independența și inteligența”.
- responsabilitatea maternă - adică trebuie ca și fiul ei să se ridice la ”valoarea aristocratică” a ei, de aceea îi plătește lecțiile de franceză, lui Guliță pentru a- asigura astfel intrarea în ”lumea bună”!
- necesitatea socială - integrarea într-o societate educată și aristocrată cere sacrificii! De aceea Chirița încearacă ( și evident ”reușește”!) să țină pasul cu tot ceea ce înseamnă modernitate ( călărește, chiar dacă nu-i place pentru a a fi acceptată în cercul social în care călăritul este o activitate apreciată.
Aș încheia cu simplă caracterizare a Chiriței dată de Călinescu doar în câteva cuvinte: „Chiriţa e o cochetă bătrână, dar şi o mamă bună, o burgheză cu dor de parvenire, dar şi o inteligenţă deschisă pentru ideea de progres, o bonjuristă”
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.