👤

TOTESTUL 1 Citeşte cu atenție textul, apoi rezolvă cerințele: O poveste fără sfârşit (poveste englezească) CIT A fost odată un rege care avea, la curtea lui, un povestitor. În fiecare seară, pentru a-l adormi, povestitorul trebuia să-i spună trei poveşti. Dar, într-o seară, regele nu reuşea deloc să adoarmă. Avusese o zi obositoare, în cursul căreia avusese de luat hotărâri importante, se întâlnise cu împă- ratul vecin şi ţinuse numeroase discursuri. La venirea serii, îi ordonă povestitorului să-i spună trei poveşti. Dar, la sfârşitul celei de-a treia poveşti, regele tot nu dormea. - Poveştile tale au fost prea scurte, a spus regele. Vreau să-mi spui acum o poveste lungă. Şi povestitorul începu: glite bA fost odată un negustor care a cumpărat o mie de oi de la târg. Pentru a se întoarce acasă, trebuia să traverseze un râu cu oile sale. Dar, podul de peste râu era atât de îngust, că nu puteau trece mai mult de trei oi o dată. Aşa că negustorul luǎ prima, a doua şi a treia oaie şi le trecu de cealaltă parte a râului. Apoi traversă din nou podul pentru a lua următoarele trei oi. După ele 310 ce trecu de partea cealaltă a patra, a cincea şi a şasea oaie, se întoarse pentru a lua a şaptea, a opta şi a noua oaie. Ajuns aici, regele îl opri şi îi zise: Grăbeşte-te şi termină povestea, că pic de somn. Povestitorul, cu o voce somnoroasă, spuse: - Scuzaţi-mă, Maiestate, dar râul e prea lat şi podul prea îngust. Şi turma de oi e enormă. Aşa că aveți puțină răbdare! Să-i lăsăm timp negus- torului să treacă toate oile pe malul celălalt. După ce va trece toate cele o mie de oi, îmi voi continua povestea. Hmm... Da, e logic... spuse regele căscând. Să-i lăsăm negustorului timp să treacă oile pe pod, trei câte trei. 690 Între timp, regele a adormit. Dar cum povestitorul a adormit şi el la căpă- tâiul regelui, nu vom afla niciodată sfârşitul poveştii! în cine ma poate ajuta și pe mine va rog frumos ​

TOTESTUL 1 Citeşte Cu Atenție Textul Apoi Rezolvă Cerințele O Poveste Fără Sfârşit Poveste Englezească CIT A Fost Odată Un Rege Care Avea La Curtea Lui Un Poves class=

Răspuns :

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile disponibile v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de sprijin, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite pentru acces rapid.


Wix Learning: Alte intrebari