Răspuns:
Pe muchia crestelor de piatră uscată, acolo unde fruntea muntelui dă în prăpăstii și se scobește pe dedesubt, ca sprânceana, crește floarea roșiatică înstelată, a căreia mireasmă întrece gingășia lacrimii și a oftatului: micșuneaua muntelui, ciclamena. Dar nu toate drumurile sfârșesc așa, și foarte puțini călători, față de numărul mare al drumeților de munte, care sosesc vioi cu florile acasă, nu se mai întorc. Dacă ai intrat într-un cimitir, ți se pare că a murit lumea toată, în desimea mormintelor albe. Toți călătorii care au iuțit un sfert de pas, chemați de o șoaptă sau amețiți de zarea ruptă-n gura râpii au rămas acolo, jos, la fund.Şi știi ce a făcut tătuțu? A pus copiii pe iarbă. A scobit o groapă cu hârlețul lui de alpinist dedesubtul gardului ghimpat, s-a târât pe burtă până la struguri și s-a întors cu pălăria plină cu vârf și au mâncat toți copiii.
De bucurie, ei au tăbărât pe tătuțu și l-au pupat ca pe un drac, cu admirație - și pupăturile au făcut mai mult decât strugurii viei întregi.Pe un drum de jumătate munte, tătuțu urca, într-o sâmbătă după-amiază, muntele, singur, printre vii de razachie coaptă. De-a lungul sârmelor întinse între pari, șerpuiau vinele grele de ciorchini rumeniți ai unei podgorii frumos îngrijite, la care licărea căutătura cuminte a vreo zece copii.
— Ce faceți voi, frumoșilor, aici? i-a întrebat tătuțu pe franțuzește.
Şi știi ce a făcut tătuțu? A pus copiii pe iarbă. A scobit o groapă cu hârlețul lui de alpinist dedesubtul gardului ghimpat, s-a târât pe burtă până la struguri și s-a întors cu pălăria plină cu vârf și au mâncat toți copiii.
De bucurie, ei au tăbărât pe tătuțu și l-au pupat ca pe un drac, cu admirație - și pupăturile au făcut mai mult decât strugurii viei întregi.
