SUBIECTUL I
Citeşte următorul fragment:
Într-o zi de septembrie a anului 1953, mă aflam într-un grup de „boboci" puternic descumpăniți, chiar
panicați, de faptul că nu găseam sala în care urma să asistăm la primul curs din cariera noastră de studenţi
filologi, cursul de literatură universală (sau de literatură de peste hotare", cum i se mai spunea în epocă).
Ameţiserăm urcând şi coborând etajele incintei din Edgar Quinet, întrebând în dreapta şi în stânga. Până
când s-a găsit cineva să ne spună că nu în localul facultății se ţinea acel curs, ci la B.C.U. La B.C.U., ce-o
mai fi și asta? Am aflat până la urmă că erau inițialele unei instituții, Biblioteca Centrală Universitară, care
găzduia şi câteva cursuri de la Filologie, printre ele fiind şi acesta care ne interesa. Am pornit grăbiți către
frumosul edificiu situat în faţa fostului (şi azi, din păcate!) Palat Regal, unde în fața intrării, când am ajuns, am
constatat că se afla un domn. Un domn trecut de cincizeci de ani, oarecum masiv, purtând un elegant costum
gri-închis, tăiat impecabil. Fuma, contemplând mişcarea de pe trotuarul celălalt, al Palatului. Cineva dintre noi
a găsit cu cale să-i ceară acelui domn o informație: nu cumva ştia dacă aici, la B.C.U., se ţineau cursuri pentru
studenți? Ne cuprinde pe toți cu privirea, eram vreo cinci-şase, şi ne întreabă la rândul său: Sunteți în anul I?
La răspunsul nostru afirmativ, ne spune scurt: Atunci intrați, că vin şi eu.
Abia în acel moment mi-am dat seama că interlocutorul nostru era chiar Tudor Vianu, vestitul profesor
al facultății în care tocmai fusesem admis, despre care ştiam unele lucruri nu numai din auzite, dar şi din citite.
Păstrez şi azi un volum al său, parcurs încă din liceu, Masca timpului, o cărțulie care acum abia se mai ține
în coperțile ei verzui, editată în 1926 de Librăria Diecezană din Arad, perfect asemănătoare, ca format, cărților
apărute în „Biblioteca pentru toţi" antebelică, numai că acelea aveau coperțile de culoare portocalie.
Intrând în aula biliotecii, cum fuseserăm îndrumați, am observat că alți „boboci" se descurcaseră mai
repede decât noi, erau deja instalați, cei mai mulți în băncile din spate, unde ne-am strecurat și noi, întârziații.
Vianu a intrat, a mers în faţă, dar nu a urcat treptele podiumului, ci a venit înaintea primului rând de bănci de
unde ne-a privit câteva secunde în tăcere. Apoi, zâmbind, ne-a adresat următoarele cuvinte:
-
Veniți mai aproape, de ce vă sfiiți, reputația mea este de om cu moravuri blânde.
Ne-a cucerit îndată cu acest fin umor care-i pigmenta, întotdeauna, de altfel, discursul profesoral, îi
umaniza erudiția, cum aveam să constat, cu delectare, de-a lungul celor trei ani ai cursului său de literatură
universală. Nu concepeam, pe atunci, că m-ar putea lovi o altă nenorocire mai mare decât aceea de-a fi
nevoit să lipsesc de la acest curs. Har Domnului că nu mi s-a întâmplat niciodată.
Gabriel Dimisianu, Trei momente cu Tudor Vianu, în volumul Amintiri şi portrete literare
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire
la textul dat.
1. Indică sensul din text al cuvântului puternic şi al secvenței a găsit cu cale.
6 puncte
2. Menionează denumirea celor două edituri la care a apărut cartea lui Tudor Vianu, utilizând informajile din textul dat.
6 puncte
3. Precizează numele edificiului în faţa căruia se află Biblioteca Centrală Universitară, justificându-i răspunsul cu o secven
semnificativă din textul dat.
6 puncte
4. Explică motivul pentru care studenții din anul I se aşezau în băncile din spate.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură a lui Tudor Vianu, aşa cum reiese din textul dat.