2 Citeşte textul de mai jos. Plecară, iar călătoria ţinu trei zile şi patru nopţi, în care timp micul călător nu înceta o clipă să se mire. Trei zile şi patru nopţi trăite în apele minunatului fluviu Parana faţă de care Padul părea un pârâiaş oarecare, iar Italia, chiar de patru ori mai mare să fi fost, şi tot nu i-ar fi putut cuprinde cursul. Corabia înainta încet. Lupta din greu cu acea nesfârşită întindere de ape. [...] Cu cât înaintau, cu atât băiatul era mai speriat. Începuse să creadă că maică-sa se afla hǎt-departe, taman la izvoarele lui, şi că până acolo aveau să plutească ani şi ani. De mâncat mânca de două ori pe zi câte un codru de pâine și o bucată de carne sărată, împreună cu marinarii. Văzându-l atât de trist aceştia îl lăsau în pace şi nu-i vorbeau niciodată. [...] Cum debarcarǎ, sui spre oraş, cu traista în mână. Porni în căutarea unui argentinian pentru care protectorul său din Boca îi dăduse o carte de vizită cu câteva rânduri de recomandare . Intrând în Rosario, i se păru că intră într-un oraş cunoscut . [...] Rǎtǎci mai bine de un ceas, luând-o când într-o parte, când într-alta, părându-i-se că se întoarce în acelaşi loc. Dar până la urmă, tot întrebând pe unul şi pe altul, nimeri şi casa noului său protector. Trase clopoţelul. În uşă se ivi un om voinic, cu părul blond şi faţa aspră, care părea să fie îngrijitor şi care-l întrebă repezit, cu accent străin: - Pe cine cauţi? Băiatul spuse numele protectorului. - Boierul a plecat aseară la Buenos Aires, cu toţi ai lui. Copilul rămase mut." (Edmondo De Amicis, Cuore

Idei principale pentru acest fragment dau coroana
​